Choke/Sufocare, ecranizare dupa un cunoscut roman al scriitorului american Chuck Palahniuk, nu a avut parte de o lansare propriu-zisa, astfel ca filmul in regia lui Clark Gregg (actor de felul lui) face de anul trecut turul festivalurilor de film de prin toate colturile lumii. In primavara acestui an a fost lansat, de altfel, si pe DVD.

La noi, Choke a poposit acum vreo doua saptamani cu ocazia TIFF-ului (Festivalul International de Film Transilvania), fiind proiectat in afara competitiei si apoi in cadrul retrospectivei festivalului de la Bucuresti.

Sufocarile unui dependent de sex

Daca Choke va duce cu gandul la Fight Club doar pentru ca se bazeaza pe romane scrise de acelasi autor, aflati ca aici se termina si asemanarile dintre cele doua filme, iar o comparatie intre ele nu-si are rostul. Choke este o comedie usurica (spre deosebire de intunecatul si satiricul Fight Club) al carui protagonist, Victor Mancini (Sam Rockwell), este dependent de sex, confuz in ceea ce priveste propria existenta, dezamagit ca nu-si cunoaste tatal, deprimat pentru ca trebuie sa aiba grija de o mama bolnava de Alzheimer, iar pe deasupra e si somer.

Victor, medic ratat, isi castiga banii facand figuratie intr-un parc cu tematica coloniala, iar pentru a plati facturile de la azil ale maica-sii (care nici nu-l recunoaste din cauza bolii degenerative) recurge la inselarea clientilor din diferite restaurante, prefacandu-se ca se ineaca pentru a fi apoi salvat de un bun samaritean. In prostia lui, salvatorul se angajeaza ulterior sa-i trimita escrocului bani pentru diverse tratamente.

Printre altele, Victor isi mai umple timpul cu niste sedinte de terapie care sa-i vindece dependenta de sex (de la care chiuleste pentru a “marca” in camaruta din spate), cu excursii prin cluburi de striptease unde il insoteste pe prietenul sau Denny, cu enervarea sefului din parcul unde lucreaza sau cu haituirea unei aparente doctorite de la azilul unde se afla mama sa.

Care este durerea lui cea mare? Sa afle de la maica-sa (Anjelica Huston – cand amnezica , cand rebela si non-conformista) cine este tatal lui sau daca macar are unul, mai ales ca singurele lui amintiri din copilarie sunt legate de ispravile tembele ale mamei sale (furtul unui autobuz scolar, eliberarea animalelor de la zoo).

Incercarile lui se lovesc de dementa femeii ca de un zid, astfel incat Victor ajunge sa creada ca este chiar produsul clonat al lui Isus. Povara pseudo-mesianica (este privit ca un Mantuitor in azilul de nebune) si pierderea celui mai bun prieten in bratele unei stripteuze il deruteaza si mai mult, dar Choke este, aparent, o comedie (chiar daca degetele de la o mana sunt prea multe pentru a numara momentele cu adevarat amuzante) si se va termina cu bine.

Choke - cand un scenariu pica la montaj

In Choke este interesant doar personajul protagonistului (care nareaza filmul la persoana intai), singurul dotat cu o psihologie complexa din toata distributia filmului. Sam Rockwell (Charlie’s Angels, Frost/Nixon) surprinde cu subtilitate nuantele nebunesti si starea permanenta de confuzie si sufocare psihica si fizica a personajului pe care il interpreteaza.

Regia lui Clark Gregg ( debut regizoral ) nu se remarca decat prin lipsa catorva racorduri evidente intre cadre (disparitia sau aparitia misterioasa a unor obiecte care nu ar fi trebuit sa intre in cadru), modalitatea invechita de a introduce flashback-uri (fade to white) si desfasurarea trenanta a actiunii (desi filmul are doar putin peste 90 de minute, unele scene par groaznic de lungi) pana la plictiseala spectatorului.

Probabil capitolul la care Choke/Sufocare sufera cel mai mult este montajul realizat parca de amatori, avand in vedere lungimea nejustificata a unor scene sau flashback-uri. Din pacate nu orice regizor este David Fincher si, se pare, ca nu orice scenarist poate adapta un roman de Chuck Palahniuk (rasplatit cu o aparitie cameo in finalul filmului). De vazut numai daca sunteti fani ai lui Palahniuk sau nu stiti cum sa va petreceti o dupa-amiaza ploioasa de vara.