Al doilea film facut de George Clooney in calitate de regizor (dupa Confessions of a Dangerous Mind), Noapte buna si noroc e turnat in intregime in alb-negru, printre altele si ca un omagiu adus televiziunii anilor '50-'60. O televiziune care, in ciuda ingrijorarii crescute a administratiei, nu-si pierduse inca definitiv constiinta civica, o televiziune care avea inca puterea sa rastoarne, in numele drepturilor omului si al libertatilor civice, balanta ideologiei politice. La fel cum, 20 de ani mai tarziu, odata cu afacerea Watergate , aveau s-o faca, pana la demisia presedintelui Nixon, cei doi jurnalisti ai cotidianului "Washington Post" din Toti oamenii presedintelui.

Edward R. Murrow (un David Strathairn cu privire ascutita si trista, cu muschii faciali incordati si vesnic o tigara in coltul gurii) e un erou al acelor vremuri: pe cand senatorul statului Wisconsin Joseph McCarthy strabatea America in cautare de comunisti deghizati, lansand slogan dupa slogan despre tara in pericol si dusmanul dinautru (suna cunoscut, nu-i asa?), declasand investigatii dupa investigatii si instituind comisii dupa comisii, Murrow si producatorul lui, Fred Friendly (Clooney), le vorbeau americanilor, la CBS, despre Liberace si Mickey Rooney . Dar si despre un locotenent in rezerva al Fortelor Aeriene, exclus din armata sub acuza de a fi "a security risk": omul, pe numele lui sarbesc Milo Radulovic, avea un tata si o sora, iar acestia avusesera, la un moment dat al vietii lor, simpatii socialiste. O stire strecurata intr-un ziar de provincie avea sa devina inceputul caderii maleficului vanator de sperietori rosii, ascunse adeseori, pentru el, in pielea unei femei de serviciu semi-analfabete de la Pentagon.

Emisiunea in care Murrow, folosind exclusiv declaratii filmate ale lui McCarthy insusi, punea sub lupa natiunii convingerile senatorului, pentru care securitatea nationala era o "carte blanche" contra drepturilor individuale, "legalizand" zvonurile si delatiunea drept ghid existential, avea sa fie una antologica pentru istoria televiziunii. In filmul lui Clooney, imaginile cu McCarthy sunt inregistrari autentice de arhiva; la vizionare, spectatorii (care nu cunosteau amanuntul) i-au reprosat "interpretului" senatorului ca "face prea mult", excesul de dramatism si teatralitate; cat de trist e ca constati ca asta a fost realitatea, ca acest cabotinism de doi bani a inspaimantat (si convins) ani in sir America?

Cu un an in urma, Festivalul Anonimul a adus in Romania, pentru cateva proiectii, un documentar nord-american despre cativa dintre oamenii (nu intamplator, toti de origine araba) arestati imediat dupa 11 septembrie, cetateni sau rezidenti in Statele Unite ale caror vieti au fost, practic, distruse cu aceeasi scuza a mccarthismului: siguranta nationala.

"Noapte buna si noroc" (expresie cu care Murrow isi incheia fiecare transmisie de joi seara) nu e un film biografic sau istoric, nu e Troia sau Alexander; miza lui (si a lui Clooney insusi, un adversar militant al politicii Bush) e America de azi, atinsa de isteria terorista ca justificare pentru militarizarea vietii cotidiene si transformarea fiecarui cetatean in acelasi timp in posibil tradator si garantat turnator. Si mai este, in straturile sale profunde, o pledoarie pentru asumarea misiunii civice a jurnalismului, pentru probitate si curaj profesional. Valori pe care, de cand mass-media a ajuns (doar) o imensa afacere, tot mai multi incep sa le uite.