Fara a fi o creatie fara cusururi, “ A Love song for Bobby Long ” m-a entuziasmat neasteptat de tare. E un film care vorbeste despre New Orleans si ceea ce inseamna el intr-o maniera atat de palpabila incat te simti adeseori transpus in orasul din “Conjuratia imbecililor” de John Kennedy Toole. Te captureaza cu totul pana in cele mai mici detalii-fiecare obiect uzat, invechit, invadat de jeg sau rugina, unghiurile alese, autenticitatea personajelor si a dialogurilor dintre ele, cadrele si locatiile alese. Coloana sonora impregnata de blues si south a celor de la Grayson Capps te prinde imediat cu song-urile lor simple, dramatice, cu acordurile prelungi si languroase de chitara. Scenografia e excelenta.-casa coloniala in care stau Lawson si Bobby inainte sa aduca imbunatatiri Pursy, e invadata de castele de carti si sticle goale de vodca si e practic irezistibila in dezordinea, decreptitudinea si nepasarea in care e cufundata. Timpul sta pe loc, toate zilele curg la fel, iar sperantele desarte, iluziile, esecurile si tragediile si-ai pus amprenta pe acest loc in care toti par rupti de concret dar sunt atat de umani si vii.

Travolta ne ofera o interpretare reusita, pe alocuri chiar desavarsita (mai putin accentul de Lousiana) in rolul de fost profesor de engleza, parasit de familie, ajuns un batran alcoolic , insuportabil-compet dezabuzat si totusi, cu momente pline de energie si farmec (un rol diferit de tot ceea ce a facut el pana acum). E surprinzator de simpatic cu atitudinea lui desantata, taioasa, ironica, cu replicile lui compuse din citate din scriitori precum T.S.Eliot, Dickens, Robert Frost etc, ce ocolesc adevarul, raspunsurile directe, oneste. De remarcat si interpretarea lui Scarlet Johansson , muza lui Shainee Gabel in conceperea scenariului (inspirat dupa romanul “Off Magazine Street” scris de Ronald Everett Capp), implicata in acest proiect cu buget redus de la inceputurile lui. Johansson s-a simtit legata de acesta poveste si pe buna dreptate-rolul i se potriveste perfect. Daca nu m-a convins sau nu mi s-a parut deosebita in Lost in translation , opinia mea, dupa rolul din “A long song for Bobby Long, s-a schimbat considerabil.

Filmul are acea imbinare coerenta, tipica filmelor in care regia si scenariul are acelasi autor . Retrospectiv insa, dupa ce timpul mai distileaza lucrurile, parca mai ies la iveala tot felul de imperfectiuni-prea mult sentimentalism pe alocuri, momente prelungite, prost administrate si un pic prea studiate. Detectezi ca cineva s-a straduit un pic prea mult, fara a reusi sa se distanteze sufficient cat filmul sa mearga firesc, de la sine. Performance-ul actorilor Travolta, Johansson si Macht ramane de neuitat si cu siguranta vom mai auzi de Shainee Gabel.