Titlul filmului lui Siddiq Barmak-“Osama” te duce cu gandul la inamicul numarul unu al SUA, Osama Bin Laden, dar e o capcana, un siretlic menit sa propage un interes si o curiozitate sporita in randul potentialilor consumatori de cinema. Atunci cand un conflict si o stare de fapt din lume este mediatizata, automat se fac si filme, multe dintre ele atinse de un grad scazut de obiectivitate, mult prea teziste si umplute de clisee. Nu e cazul acestui film-o exceptie cu adevarat rara.

Osama este numele pe care si-l ia o fata de 12 ani din Kabul care se deghizeaza in baiat pentru a-si intretine financiar familia. E singura alternativa intr-un loc unde femeile nu au voie sa munceasca, sunt obligate sa stea inchise in casa si sa iasa rar (acoperite din cap pana in picioare cu o mantie care le acopera chiar si chipul in intregime). In tarile musulmane intalnim mai mult sau mai putin aceleasi restrictii si acelas tratament discriminatoriu. Totusi, in Afganistan, in perioda guvernarii talibane, femeile au fost distruse la propriu si la figurat intr-un ritm sustinut. Viata si copilaria personajului nostru sunt afectate brusc si ireversibil si e clar ca nu-si mai doreste sa traiasca la final.

In Kabul, spitalele sunt cladiri in paragina, nu exista bani, locuri de munca, orice tip de infrastructura, electricitate iar mancarea e un lux. Populatia contine un procent ridicat de femei singure ale caror soti, si frati au murit in razboiul provocat de rusi si americani, lasandu-le sa-si creasca singure copiii intr-un mediu in care le este interzis accesul la vreo slujba si la aproape tot. Sunt condamnate la o viata plina de tacere si frica si sunt obligate sa se ascunda si sa se fereasca de talibani. In ultimii 15 ani, multe dintre ele au fost inchise, judecate si condamnate rapid la moarte fara un motiv real. Mama fetei marturiseste la un moment dat-“mi-as fi dorit ca Dumnezeu sa nu fi creat femeia”. Filmul nu poate fi acuzat de o abordare feminista pentru ca surprinde doar o realitate nedreapta si un tratament inuman .

Din acest spatiu, in care oamenii reusesc cu greu sa supravietuiasca si totul e atins de saracie si haos, Siddiq Barmak a extras, surprins si creat instantanee ce abunda de frumusete, simplitate si poseda un grad ridicat de expresivitate. Scenele au forta si impact nimicitor, ti se intiparesc instantaneu si te urmaresc mult timp. Ghiveciul cu codita ei impletita sadita, evadarile ei in imaginar unde sare coarda, ritualul spalarii inainte de rugaciune, amestecul atent al laptelui ce fierbe, fuga ei disperata dupa ce este descoperita si multe alte cadre si momente sunt emotionante si urmarite impecabil. Vizual si regizoral pelicula este cu adevarat izbutita, e dificil sa-i gasesti cusururi. E aproape imposibil sa nu fi macar putin devastat la final, dramatismul e aproape la fel de concentrat si sufocant ca in “ Hotel Rwanda ”.