Heloise si Abelard alcatuiesc unul dintre marile cupluri de indragostiti. S-au iubit in secolul al XII-lea, au petrecut 18 luni impreuna, el a fost castrat din ordinul unchiului ei, s-a retras la abatia St. Dennis si a sfatuit-o si pe ea sa se calugareasca dupa ce va naste copilul. S-au si casatorit pe ascuns, desi ea nu era de acord, preferind statutul de amanta. Dupa 12 ani de trait fiecare la manastirea lui, legatura s-a reinnodat la modul epistolar, scrisorile fiind azi celebre. El a murit in 1142, ea in 1164, dar in 1817 corpurile le-au fost mutate impreuna, in cimitirul Pere Lachaise din Paris. Josephine Bonaparte fusese impresionata de povestea lor.

Abelard n-a meritat-o pe Heloise. Fiind castrat, a ramas castrat peste tot, ca sa zic asa, in timpul acesta afisind o raceala de sfere inalte, Heloise raspunzind, in schimb, cu inflacarate declaratii de iubire eterna. Heloise era o tipa cool pentru vremea ei si ar fi fost si in vremea noastra, libera in iubirea ei si dispusa sa se sacrifice – ceea ce a si facut. Si Abelard a fost misto, dar mie nu-mi inspira incredere. Din ce am citit, mi s-a parut un egoist – „nemuritor si rece“. In fine, au incalcat toate regulile. El facuse juramintul celibatului, dar nu numai ca s-au casatorit (in secret), ci au si avut relatii premaritale (chiar in refectoriul unei biserici). Colac peste pupaza, copilului i-au spus Astrolabe (asa cum mi-as boteza eu copilul Computeru).

De ce vorbesc despre Heloise si Abelard? Pentru ca un vers din poemul lui Alexander Pope a inspirat titlul unui film. Versul este , iar filmul, tradus la noi prin (regia ) incoace, a deschis un fel de agentie de voiaj. Adaptation (regia tot Spike Jonze ) era schizoid de-a binelea, iar (regia George Clooney) lucra si el bine la ideea de masca/persona.

Operatia din film, de stergere a memoriei, e, in esenta, tot un soi de . „Blessed are the forgetful, for they get the better even of their blunders.“/ „Fericiti cei ce uita, caci iau din greseli doar ce-i bun“, suna o fraza din Nietzsche, amintita in film. Ma intreb cine are dreptate. Abelard, care „da la spate“ si uita, sau Heloise, care nu uita si „nu da la spate“? Care o fi fost mai fericit? Eternal Sunshine ... poate sa insemne si ca iubirile mici se repeta, ca si greselile neasumate.