“Any way the wind blows” este un film atipic, un experiment, fara a fi totusi un proiect avangardist. Are accente comice si dramatice dar nu poate fi etichetat in nici un fel, nu respecta canoanele unui film liniar cu inceput si sfarsit. Asadar o initiativa postmoderna...I-l traiesti mai ales ca pe o experienta sonora si vizuala-e un puzzle de videoclipuri si scurtmetraje. Fiecare scena, unghi si prim plan a fost realizat in asa fel incat sa se completeze perfect cu un anumit cantec. In acest melanj de stiluri-jazz, electro-funk si rock regasim interpreti si trupe precum Charlie Parker, Yazoo, Olivier Nelson, Charles Mingus, The Kids, Evil Superstars, Max Berlin etc. E strecurat, deloc intamplator un song din filmul lui Antonioni-“Blow_up” cantat de Herbie Hancoak-“Curiosity”. Nu avem de-a face cu o sonora banala ci una extrem de studiata, conceputa cu mult drag si fanatism. Absenta acestei muzichii ar fi anulat in mare parte valoarea intregul proiect.

Tom Barman, regizor si scenarist aflat la cel de-al doilea film dupa “Turpike”, surprinde un stil contemporan de “mal-vivre” propriu artistilor de orice fel si boemilor. L-a ajutat mult postura de membru al formatiei dEUS in gasirea unui trend autentic peliculei. Ai senzatia ca a construit totul in asa fel incat sa incorporeze tot felul de detalii care l-au fermecat sau obsedat de-a lungul timpului. Uneori insista prea mult si te zapaceste complet, pierzi firul povestii si uiti de tot in acest univers suprarealist.

Totul se intr-o singura zi in care sunt surprinse intamplari din existenta a opt personaje aparent diferite dar cu o pasiune comuna pentru alcool si droguri. Vietile lor in deriva se modifica in functie de directia vantului(!!) si sunt pline de neprevazut..Barman pare atasat de toti-poate sunt oameni pe care i-a vazut, intalnit sau pur si simplu si i-a imaginat. Te molipseste si pe tine si e imposibil sa nu-l indragesti pe scriitorul ratat, pe dj care si-a job-ul sau pe artistul excentric . Misterios si irezistibil ramane insa Windman, dansatorul flamand.

Scena petrecerii ii reuneste pe toti si este cea mai reusita din tot filmul. Mi-a adus aminte de “ ” si de “The filth and the fury”-e aceeasi dementa si exces total. Atmosfera e deliranta, impregnata de ritm si vibratie si asezonata cu tot felul de conversatii . Se pune multa muzica, se danseaza pana la epuizare si la un moment dat se reconstitute dansul din “ ”. La sfarsit te simti incarcat cu energie si buna dispozitie, plin de adrenalina si liber.