Scene desprinse parca din sala de operatii de la Spitalul Muncipal, kilograme intregi de sange, efecte 3D sau mai bine zis non efecte 3D, o serie de replici apreciate poate doar de adolescentii emo ce isi dau intalnire noaptea, pe intuneric, toate adunate intr-un film cu un subiect horror pueril si infantil. Cam la asta se reduce Scar/Cicatricea, cel mai recent lungmetraj al lui Jed Weintrob .

Si da, cel mai recent film pe care l-am vazut eu si in urma caruia am regretat amarnic nu numai banii dati pe bilet dar si popcornul care mi-a ramas in gat de la atata sange si membre taiate care tapetau ecranul filmului si implicit lentilele uriasilor mei ochelari 3D. Binenteles ca m-am speriat. Dar nu de nenea ala care hacuia cu constiinciozitate orice trup intalnit in cale, ci de gandul ca voi vomita cat de curand peste vecinul de langa daca nu apare odata genericul de final.

De ce m-am decis sa vad acest film? Simplu: pentru efectele 3D. Ce-am primit? Si mai simplu: niste planuri paralele ce cu greu le puteai numi 3D si o mare durere de ochi capatata de la subtitrarea care era la fel de incetosata si aburita ca mintea scenaristilor cand au gandit aceasta pelicula.

Inainte sa ajung la acest...sa-l numim „ghiveci tragi-comic al subliminalului subconstient psihopat”, am vazut horror-ul My Bloody Valentine 3D, care mi-a lasat un gust placut. Si nu pentru subiectul filmului, destul de perimat in ale genului, ci pentru efectele 3D, care intr-adevar s-au vazut. La acelasi lucru m-am asteptat si de la Scar/Cicatricea. Dar cum socotelile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ, rezultatul a fost cu totul altul. Sa incepem insa cu inceputul.

Cicatricea lui Weintrob

Subiectul filmului este simplu si redundant: o duduie, pe numele ei Joan Burrows (Angela Bettis), aflata in ipostaza de adolescenta rebela, este rapita si torturata impreuna cu prietena ei cea mai buna, de un criminal in serie. Desi este considerata un soi de „Xena, printesa razboinica”, reusind sa-l omoare pe agresor , aceasta se simte nevoita sa plece in alta localitate pentru a-si reveni dupa tragica pierdere a prietenei sale.

Dupa 15 ani, aceeasi duduie, aflata acum in ipostaza de matusa usor labila, revine in orasul natal pentru a participa la balul de absolvire al nepoatei sale, Olympia Burrows ( Kirby Bliss Blanton). Lucrurile incep sa se precipite in momentul in care, mai multi prieteni de-ai Olympiei sunt omorati prin acelasi mod de operare cu cel al dementului ucis cu atata patima si satisfactie de adolescenta Joan. Speriata peste masura si ingrijorata pentru viata nepoatei sale, duduia noastra se vede nevoita sa retraisca acele momente dramatice si sa imbrace din nou hainele Xenei pentru a-l pune jos pe criminal. Criminal care, binenteles, in final se doveste a fi cel la care te asteptai cel mai putin.

Pana aici toate bune si frumoase. Un mesaj tipic filmelor horror, o femeie curajoasa in stare sa sacrifice orice pentru binele ei, al familiei ei si alte bla-uri, o serie de rasturnari de situatie cu final nepravazut...si totusi de ce un film atat de prost?

Efecte 3D de la pompe funebre

In primul rand, pentru ca poti afirma, fara riscul de a fi catalogat acid, ca filmul a fost regizat in curtea unui lucrator la pompele funebre. De altfel, la un moment dat te poti crede la circ, intr-un program artistic de scamatorie, avand in vedere ca emblematica cicatrice a lui Joan se tot muta de pe un obraz pe celalalt pe tot parcursul filmului. Torturile duse la extrem si cantitatile industriale de sange si membre umane imprastiate peste tot iti intorc stomacul pe dos.

Jocul pe care il face criminalul si anume torturarea in acelasi timp a doi prieteni pana in momentul in care unul dintre ei cedeaza psihic si urla in gura mare sa-l omoare pe celalalt, numai pentru a scapa, te face sa te gandesti serios ca scenaristul s-a uitat de prea multe ori la patimile descrise de Mel Gibson.

De altfel, toata ideea filmului conform careia omul este in stare sa se sacrifice pe el pentru a-l scapa pe cel de langa el este total neverosimila. Faptul ca, dupa ce sunt crestate, transate, lasate fara degete, unghii, scalp si alte „accesorii” umane, tipele imbracate sumar inca mai au forta necesara sa urle, sa planga si chiar sa vorbeasca, te duce cu gandul la „torture porn”, un subgen al horror-ului.

Efectele 3D care au lipsit cu desavarsire au facut ca tot farmecul asteptatului lungmetraj sa piara subit si sa te intrebi: „Oare cat de prost ar fi putut fi acesta daca era doar unul digital?”. Jocul actorilor a fost slabut si derizoriu si asta din cauza scenariului care nu le permitea mai mult, nu de alta dar in scenele de tortura incap doar urletesi eventuale plansete. Si lista poate continua.

Am sa ma opresc insa, aici. Nu de alta dar ma gandesc ca si echipa care s-a ocupat de realizarea acestei pelicule trebuie sa manance o paine si macar un cinefil ratacit va risca sa vizioneze pana la capat Cicatricea lui Weintrob.

Trailer Scar 3D (2007)