A început numărătoarea inversă pentru cele mai ravnite distincţii cinematografice - premiile Oscar. Au mai rămas doar opt zile pană cand Academia Americană de Film îşi va desemna caştigătorii de anul acesta. Marele eveniment va avea loc pe 25 februarie la „Kodak Theatre” din Los Angeles şi va fi prezentat în premieră de faimoasa Ellen DeGeneres.
O luptă înverşunată se va da pentru trofeul acordat celui mai bun film animat, asta pentru că, după „Shark Tale”, „În Căutarea lui Nemo” şi „Shrek”, industria acester filme a devenit una cu adevărat importantă, încasările crescand în ultimii ani vertiginos. Dacă în trecut desenele animate erau concepute prin mişcarea rapidă a foilor de hartie, în ultimii ani „regia” este făcută calculator , fiecare detaliu fiind cat se poate de bine pus la punct.
Trei filme se vor lupta anul acesta pentru Oscarul desenelor animate. Lupta pentru mult-ravnitul trofeu se va da între „Cars” şi „Happy Feet”. Cu toate acestea, „Monster House” poate realiza marea surpriză.
1. Cars
Atat regia cat şi scenariul sunt asigurate de John Lasseter , un adevărat specialist al filmelor animate. El a mai regizat faimoasele „Toy Story” şi „A Bug's Life”. Vocile sunt asigurate de actori de primă mană: Owen Wilson, Paul Newman, Bonnie Hunt şi Michael Keaton. Subiectul filmului este următorul - automobilele nu trăiesc într-o lume a oamenilor, lumea este în totalitate a lor. Insectele sunt Volkswagen-uri cu aripi, tractoarele sunt pictate cu modele de vaci, munţii sunt în formă de coadă de Cadillac Range. „Cars” începe noaptea în Carolina de Nord pe o pistă de curse unde personajul principal, Lightning McQueen, un tanăr plin de sine interpretat de Owen Wilson, termină cursa la egalitate cu alţi doi concurenţi. Pentru ultima cursă din cupă el trebuie să ajungă în California. Plecat la drum, ajunge din greşeală într-un deşert din sud-vest. Acolo, într-un oraş rustic numit Radiator Springs, învaţă că nu e important să ajungă primul la steagul cu pătrăţele alb-negre şi important este drumul. În finalul filmului are loc mult aşteptata cursă din campionat. Bugetul filmului a fost unul însemnat - nu mai puţin de 120 de milioane de dolari - ca şi încăsările de altfel - 300 de milioane de dolari. Aceasta este a doua nominalizare la Oscar pentru „Cars”, filmul fiind propus şi la categoria „Cea mai bună coloană sonoră” pentru melodia „Our Town”.
2. Happy Feet
Regia filmului este asigurată de australianul George Miller, devenit celebru prin faimoasa serie „Mad Max” care l-a făcut pe Mel Gibson cunoscut în lumea întreagă. Distribuţia este una pe cinste: Elijah Wood, Brittany Murphy , Hugh Jackman, Nicole Kidman şi Robin Williams. Acţiunea se petrece în îndepărtata Antactica, pe teritoriul Pinguinilor Imperiali, unde fiecare are nevoie de un cantec de suflet pentru a-şi atrage perechea. Povestea este cea a unui pinguin care nu poate canta. De altfel, eroul principal, Mumble - fiul lui Memphis şi al Normei Jean - este cel mai prost cantăreţ din lume... cu toate acestea, este un dansator de step extraordinar! „Happy Feet” a fost realizat cu un buget record de 85 de milioane de dolari, încasările fiind de 250 de milioane de dolari. Numai primul weekend de la lansare le-a adus producătorilor nu mai puţin de 41 de milioane de dolari. Aceasta este singura nominalzare a acestui film la Premiile Oscar. Cu toate acestea, „Happy Feet” a mai obţinut alte distincţii, printre care Premiul „BAFTA” la categoria „Cel mai bun film animat” sau „Globul de Aur” pentru cea mai reuşită coloană sonoră(melodia „The Song of the Heart”).
3. Monster House
Regia este realizată de un necunoscut în industria cinematografică, englezul Gil Kenan, „Monster House” reprezenzand de altfel şi debutul lui în această meserie. Filmul este unul în totalitate original şi conceput de producatorii executivi vizionari Robert Zemeckis şi Steven Spielberg, care aduc împreuna o distribuţie stelara de actori printre care Steve Buscemi, Nick Cannon, Maggie Gyllenhaal, Kevin James, Jason Lee, Catherine O’Hara, Jon Heder, Kathellen Turner sau Fred Willard. Subiectul este următorul: DJ Walters, în varstă de 12 ani, care este prins într-un moment ciudat din viaţă - între copilărie şi drumul spre pubertate - are prea mult timp liber şi este de părere că se petrece ceva ciudat în curtea bătranului Nebbercracker de peste drum. Lucrurile continuă să dispară în casa ruinată: mingi de baschet, triciclete, jucării şi animale de companie. Astfel, în ajunul Halloween, el şi prietenul său Chowder pun la cale un plan pentru a afla ce se întamplă de fapt în casa vecinului. Micul lor plan nu merge cum trebuie şi, cand casa începe să-i fugărească pe stradă, ei trebuie să-şi unească forţele pentru a aduce pacea şi siguranţa în cartier - atat de necesară pentru micii urători de Halloween. „Monster House” a fost realizat cu un buget de aproximativ 75 de milioane de dolari, încasările fiind de 130 de milioane de dolari. Aceasta este singura nominalizare a filmului la Premiile Oscar.