Epilarea parului de pe corp este una dintre principalele preocupari ale femeilor din intreaga lume. Mai nou, si barbatii se alatura tot mai mult acestui trend.
Insa cum a luat nastere trendul epilarii, care nu este deloc unul ieftin sau placut? Ba chiar este dureros, scump, inconfortabil, jenant si consumator de timp. Iata o scurta istorie a epilarii parului de pe corp.
Totul a inceput in … Epoca de Piatra
Epilarea era prezenta, desi nu proeminenta, prin Egiptul Antic, Grecia Antica si Imperiul Roman. Acestia foloseau scoici de mare, ceara de albine si diverse alte produse depilatoare ca modalitate de a mentine corpul curat.
Romanii asociau, de asemenea, pielea neteda, fara par, cu clasa si puritatea. Si nu se limita doar la femei!
In Orientul Mijlociu, precum si in Asia de Est si de Sud, threading-ul (in care un fir subtire este dublat, apoi rasucit si rulat peste parul nedorit, smulgandu-l la nivelul foliculilor) era folosit pe intreaga fata, cu mici exceptii.
Femeile catolice din Evul Mediu trebuiau sa isi lase parul sa creasca ca forma de feminitate, dar si sa il ascunda in public. Un alt fapt amuzant: doamnele din secolul al XIV-lea isi smulgeau linia parului pentru a da fetei lor o forma mai ovala.
In Persia, epilarea si conturarea sprancenelor insemna ca o femeie era o persoana adulta care urma sa se casatoreasca.
Odata cu venirea la putere a Reginei Elisabetei I, in 1558, indepartarea sprancenelor a devenit o moda.
Epilarea nu era esentiala pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea
Femeile europene si americane nu erau inca presate sa se epileze, desi atunci cand a fost inventata prima lama de ras pentru barbati de catre Jacques Perret, in 1760, unele femei le-ar fi folosit.
Notiunea din zilele noastre, conform careia parul de pe corp este neatractiv, a pornit odata cu aparitia cartii lui Charles Darwin din 1871 "Descent of a Man". Darwin a asociat parul corporal cu forme primitive si mai putin dezvoltate ale stramosilor nostri si, invers, a asociat mai putin par corporal cu evolutia si atractivitatea sexuala.
"Expertii" stiintifici din secolul al XIX-lea s-au alaturat acestui concept si au inceput sa asocieze pilozitatea - aproape intotdeauna pe corpul femeilor, nu al barbatilor - cu boala, nebunia, inversiunea sexuala si alte conotatii teribile, adaugand primul strat urias de presiune sociala.
Pilozitatea, o modalitate de a controla ascensiunea femeilor in societate
Herzig a observat ca a face femeile sa creada ca trebuie sa fie lipsite de par pentru a fi demne de atentie a fost o forma de "control social de gen" asupra rolului femeilor in societate. A fost o modalitate heteronormativa timpurie de a le controla corpurile prin rusine.
Pana la inceputul anilor 1900, pielea fara par s-a impus in America din clasa superioara si mijlocie ca un aspect distinctiv al feminitatii. Indepartarea parului corporal perceput ca fiind dezgustator era o modalitate de a te separa de clasa inferioara.
In 1915, Harper's Bazaar a fost prima revista pentru femei care a realizat o campanie despre "necesitatea" epilarii axilelor, iar Gillette a lansat primul aparat de ras pentru femei, care, dupa cum sustineau reclamele, "rezolva o problema personala jenanta".
Moda s-a schimbat, iar epilarea a devenit o necesitate
In primele decenii ale secolului al XX-lea, rochiile fara maneci, tivurile mai scurte si lipsa ciorapilor de nailon in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial au popularizat si mai mult epilarea subratului si a picioarelor in SUA.
Un impact masiv l-a avut si aparitia costumelor de baie tot mai mici, la finalul anilor 1940. Acest lucru a stimulat companiile si consumatorii sa se concentreze pe tunderea si modelarea regiunilor inferioare. La scurt timp a aparut conceptul de epilare braziliana.
In anii 1950, cand a debutat Playboy, femeile epilate si imbracate sumar au asociat lipsa parului cu senzualitatea, iar pana in 1964, 98% dintre femeile americane cu varste cuprinse intre 15 si 44 de ani se radeau regulat pe picioare, potrivit starsinsider.com.
